M********* O***** - D******* P****** L*****
ReclamantI******* G***** G******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MUNICIPIUL ORADEA – DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ ORADEA în contradictoriu cu pârâtul I******* G***** G******. Obligă pârâtul ca, în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să obţină autorizaţie de construire pentru lucrările efectuate la adresa din Oradea, str. Cimbrului nr. 5/A, jud. Bihor, constând în: construire anexă gospodărească – extindere la construcţia existentă, stadiul fizic: structură realizată fără închidere laterală finalizată, la care se face referire în Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLO 0093399 nr. 135 încheiat în data de 07.11.2018 de Municipiul Oradea - Poliţia Locală Oradea, iar în caz contrar să desfiinţeze lucrările executate nelegal în termen de 90 de zile de la expirarea termenului pentru obţinerea autoriza?iei. În caz de nerespectare a termenelor, autorizează reclamantul să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâtului. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.04.2022.
Hotarare 2125/2022 din 20.04.2022amână pronunţarea în cauză la data de 20 aprilie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022amână pronunţarea în cauză la data de 24 martie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022amână pronunţarea în cauză la data de 10 martie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2022pt. dovada demersurilor pentru intrarea în legalitate
Incheiere de sedinta din 31.01.2022pt. administrare probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 22.11.2021pt. intrare în legalitate
Incheiere de sedinta din 27.09.2021