C******* J********* I************ - O*****
PetentB****** G******
IntimatÎn temeiul art. 240 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicata, recunoaşte decizia din data de 22.10.2020, dispusă de autoritatea Adm. Verwerking flitsgegevens CJIB, prin care a fost aplicată sancţiunea pecuniară în cuantum de 102 Euro, reprezentând amenda contravenţionala, în sarcina intimatului B G. În baza art. 301 alin. 1 coroborat cu art. 300 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, dispune executarea pedepsei pecuniare la care a fost obligată intimatului B G prin decizia anterior menţionată şi stabile?te în sarcina acestuia obligaţia de plată a sumei de 102 de euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data rămânerii definitive a sanc?iunii pecuniare aplicată de către autorită?ile olandeze (03.12.2020), respectiv suma de 497,1 lei. În baza art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentin?ei. Pronun?ată la data de 25 noiembrie 2021 prin punerea prezentei hotărâri la dispozi?ia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1268/2021 din 25.11.2021Stabileste termen de pronuntare la data de 25.11.2021
Incheiere de sedinta din 22.11.2021Amânarea judecării cauzei în vederea citării intimatului cu mandat de aducere. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 22 noiembrie 2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 25.10.2021Amânarea judecării cauzei în vederea reluării procedurii de citare cu intimatul B****** G****** cu menţiunea de a preciza în mod concret dacă a achitat sau nu sancţiunea pecuniară care se solicită a fi recunoscută. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 25 octombrie 2021, ora 09:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 27.09.2021Admite cererea formulată de apărătoarea intimatului B. G. şi dispune amânarea judecării cauzei, pentru a acorda posibilitatea acestuia de a achita sanc?iunea a cărei recunoa?tere se solicită. În temeiul art. 353 alin.2 Cod procedură penală, acordă termenul în cunoştinţă intimatului B. G.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 27 septembrie 2021, ora 09:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 28.06.2021