S***** F***** M*****
ReclamantG******* R******* B********
PârâtM********* S******** B********
PârâtC*** N******** D* A******** D* S******* B********
PârâtA****** N******** A M************* Ş* A D************* M******* D** R****** B********
PârâtRespinge, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, precum şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţi. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ A MEDICAMENTULUI ŞI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA să iniţieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor sau neincluderea medicamentului Trametinib (denumire comercială Mekinist), precum şi a medicamentului Palbociclib (denumire comercială Ibrance), în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicaţia terapeutică Adenocarcinom recto-sigmoidian. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 9/2022 din 27.01.2022Amână pronunţarea la 27 ianuarie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2022Amână pronunţarea la 25.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022