Dosar 6019/99/2021 din 16.11.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6019/99/2021
Data dosar:
16.11.2021
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.05.2022 la ora 09:00

    Complet: civ CM11
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar - Iaşi, în numele şi pentru membra de sindicat M.B.G.în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* G*******. Obliga pârâta să calculeze şi să plătească reclamantei M.B.G.o indemnizaţie de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care a fost încadrat reclamanta în anul şcolar 2020/2021 la unitatea şcolară pârâtă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi majorată cu dobânda legală până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 02.05.2022, în conformitate cu disp.art.396 cod procedură civilă, iar soluţia urmează a fi pusă la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1019/2022 din 02.05.2022
  • Sedinta din data de 18.04.2022 la ora 11:00

    Complet: civ CM11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 02.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.04.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD