B**** S**** A*****
InculpatÎn baza art. 336 al. 1 Cod penal raportat la art. 396 al. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. S.-A., la pedeapsa de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. 1 din Cod Penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 al.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2, lit. b) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei S. M. sau în cadrul Direc?iei Generale de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului S. M., pe o perioadă de 45 de zile lucrătoare, în condiţiile art. 57 rap. la art. 52 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 94 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune satu Mare. În baza art. 94 al. 2 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute în art. 93 al. 3 se face de Serviciul de Probaţiune Satu Mare. În baza art. 91 al. 4 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei (100 lei pentru faza de urmărire penală, 100 lei pentru faza de cameră preliminară şi 200 lei pentru faza de judecată) reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 octombrie 2021, la sediul instanţei.
Hotarare 255/2021 din 29.10.2021amână pronun?area în cauză la data de 29 octombrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2021amână pronun?area la data de 15 octombrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021