M******* C****** M*****
ContestatorS* A********* D**** S*
IntimatAdmite contestaţia. Anulează în parte decizia nr. 848/09.06.2021. Dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%. Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, asupra căreia să fie aplicată reducerea de 10% pe 3 luni. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 23.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 640/2022 din 23.02.2022Încuviin?ează pentru contestator proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatei ?i proba testimonială cu un martor, pentru a dovedi: starea emo?ională a contestatorului în perioada 01.04.2021-13.04.2021, stare emo?ională care a condus la impruden?a săvâr?ită în data de 13.04.2021 prin prezentarea la cercetarea disciplinară prealabilă sub influen?a băuturilor alcoolice; pentru dovedirea cauzelor care au generat starea emo?ională a contestatorului în perioada indicată; pentru a face dovada eforturilor depuse de contestator ?i de so?ia acestuia pentru a avea un copil cu eviden?ierea tuturor implica?iilor de natură emo?ională ?i financiară, impactul acestora asupra stării emo?ionale a contestatorului ?i a so?iei acestuia, precum ?i durata în timp a acestor eforturi; pentru a face dovada profesionalismului contestatorului în timpul carierei sale, precum ?i a modului în care acesta s-a ocupat de îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe perioada în care a fost angajatul intimatei; pentru a se stabili dacă reclamantul obi?nuia să se prezinte la serviciu în general sub influen?a băuturilor alcoolice sau dacă acesta ?i-a îndeplinit atribu?iile cu profesionalism; precum ?i pentru a eviden?ia orice alte aspecte considerate de instan?ă a fi necesare ?i utile solu?ionării cauzei. În cadrul probei cu înscrisuri încuviin?ează solicitarea apărătorului contestatorului ?i pune în vedere intimatei prin apărător să depună la dosar: -toate înscrisurile care au stat la baza deciziei nr. 848/09.06.2021 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a Contractului de Muncă al contestatorului; -extras din CCM ?i din Regulamentul Intern care să con?ină dispozi?iile la care se face trimitere în cuprinsul Deciziei nr. 848/09.06.2021; -înscrisuri din car să reiasă dacă contestatorul a avut sanc?iuni disciplinare anterior, precum ?i comportamentul acestuia la locul de muncă; -în ipoteza în care contestatorul se face vinovat ?i de alte sanc?iuni disciplinare anterioare datei de 01.04.2021, altele decât cele dispuse prin Decizia nr. 848/09.06.2021 ?i prin Decizia nr. 696/17.05.2021, solicită ca instan?a să pună în vedere intimatei să facă această men?iune expresă, precum ?i men?iuni cu privire la comportamentul general al contestatorului în serviciu. Comunică apărătoarei intimatei un exemplar de pe interogatoriu, cu men?iunea ca la următorul termen de judecată să prezinte răspunsurile în scris la acesta. Pentru intimată încuviin?ează: proba cu înscrisuri ?i în contraproba tezei probatorii a contestatorului proba testimonială cu un martor. Pune în vedere apărătoarei intimatei ca în termen de 5 zile să depună cu listă numele ?i adresa martorului în vederea citării acestuia, sub sanc?iunea decăderii din probă. Citează martorul contestatorului, Stan Petrică, la adresa indicată. Ia act de precizarea apărătoarei intimatei prin care arată că renun?ă la proba cu interogatoriul contestatorului. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un două termene de judecată. Amână judecarea cauzei la 20.04.2022. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.09.2021