Dosar 609/314/2021 din 21.01.2021

plângere contravenţională psvx- 343857


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 609/314/2021
Data dosar:
21.01.2021
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională psvx- 343857
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul, Creţu Ghiţă Daniel, în contradictoriu cu intimata, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSVX nr. 343857, din data de 09.01.2021. Înlocuieşte amenda în cuantum de 580 lei cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale privind regulile referitoare la depăşirea regulamentară. Menţine în rest dispoziţiile procesului verbal de contravenţie contestat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.11.2021.

    Hotarare 4699/2021 din 19.11.2021
  • Sedinta din data de 15.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 19.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2021
  • Sedinta din data de 05.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.11.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 05.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.10.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2021
  • Sedinta din data de 29.06.2021 la ora 12:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05.10.2021, ora 08:30 pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Emite adresă către petent prin care pune în vedere acestuia să depună la dosar o adeverinţă care să ateste calitatea sa de şomer neindemnizat. Emite adresă către C.N.A.I..R., Direc?ia Regională de Drumuri ?i Poduri Ia?i, Biroul Comunicare ?i Rela?ii Publice, prin care solicită acesteia să specifice la pozi?ia DN 29, pe raza loc. Salcea, jud. Suceava, din direcţia Suceava către Dumbrăveni, km7+800m ce indicatoare rutiere există şi ce marcaje rutiere, în termen de 15 zile de la primirea adresei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.06.2021.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2021
  • Sedinta din data de 25.05.2021 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.06.2021, ora 12:30 pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cuno?tin?ă. Emiterea unei adrese către intimată cu solicitarea de a depune la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică care atestă verificarea aparatului radar cu referire la data săvârşirii contravenţiei (09.01.2021). Totodată, se va solicita intimatei să depună la dosar încă un exemplar a suportului optic pe care se află înregistrată presupusa faptă contravenţională, în termen de 10 zile de la data comunicării adresei. De asemenea, intimata să depună o copie lizibilă certificată pentru conformitate cu originalul sau originalul procesului verbal de contravenţie având în vedere că din toate copiile depuse la dosar nu se pot descifra toate datele necesar a fi verificate. Se va cita petentul cu menţiunea de a depune o copie lizibilă certificată pentru conformitate cu originalul sau originalul procesului verbal de contravenţie având în vedere că din toate copiile depuse la dosar nu se pot descifra toate datele necesar a fi verificate. Totodată, I se va comunica faptul că poate formula o cerere alăturând un CD neînregistrat, în termen de 10 zile de la data comunicării citaţiei pentru obţinerea unei copii a suportului optic depus de intimată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.05.2021.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD