B************** M*******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** G*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta B************** M******* în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI-ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CONSTANŢA. Anulează Decizia nr. 128/15.04.2021 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. 5825.1/19.01.2021. Anulează Decizia nr. 5825.1/19.01.2021 privind atragerea răspunderii solidare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea anulării. Pronunţată astăzi, 16.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2027/2021 din 16.11.2021Amână pronunţarea la data de 16.11.2021 pentru când soluţia se va da, potrivit art. 396 alin. 2 cod pr. civ., prin intermediul grefei instanţei. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 02.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021