L****** A*****
InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul formulat de inculpatul LA, împotriva sentinţei penale nr. 589 din 21.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în parte cu privire la modalitatea de contopire a pedepselor şi a pedepsei rezultante ce urmează să fie executată de către inculpat şi pronunţând o nouă hotărâre în acest sens, Constată că restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.pen. anterior, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/01.10.2018 a Curţii de Apel Cluj, este de 1 an, 10 luni şi 26 de zile, care va fi contopit cu pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză, de 1 an şi 6 luni închisoare, rezultanta fiind de 3 ani, 4 luni şi 26 zile, care va fi executată în regim de detenţie. Potrivit art. 40 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani, 4 luni şi 26 de zile perioada executată, începând cu data de 02.11.2020, la zi. În baza art. 585 rap. la art. 555 C.pr.pen., anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 338/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/01.10.2018 a Curţii de Apel Cluj, urmând să se emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare suportate de stat în apelul inculpatului rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.08.2021.
Hotarare 1042/2021 din 11.08.2021Pronuntare la 11.08.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.08.2021