T***** D*****
Inculpatbaza art.336 alin.1 C.pen, raportat la art.61 alin.2 şi alin.4 lit.c C.pen, cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul T***** D***** la pedeapsa cu amenda penală în sumă de 4800 de lei, reprezentând echivalentul a 160 de zile-amendă (câte 30 de lei pentru fiecare zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare, potrivit art.63 alin.1 C.pen. În baza art.274 alin.1 C.proc.pen, obligă inculpatul la 350 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, la data de 17.06.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 455/2021 din 17.06.2021Stabileşte termen pentru pronunţare în data de 17.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2021