P******* A**** X****
PetentM********* C********** D******* G******* P****** L*****
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului faţă de petitul privind restituirea taxei, invocată de acesta prin întâmpinare. Respinge ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă cererea de restituire a taxei de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculului. Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta P.A.X., în contradictoriu cu intimatul M.C.N. D.G.P.L. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 580 de lei, aplicată prin procesul-verbal seria PL nr. 0149448/15.03.2021, cu sancţiunea avertismentului. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal contestat. Dispune restituirea în favoarea petentei a sumei de 290 de lei, achitată cu titlu de jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 24.09.2021.
Hotarare 5925/2021 din 24.09.2021Amână pronunţarea pentru data de 24.09.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2021