Dosar 6213/314/2017*** din 28.05.2021

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6213/314/2017***
Data dosar:
28.05.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Alte soluţii

    Respinge apelurile formulate de apelanţii- pârâţi Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (Organismul Intermediar pentru Programul Capital Uman) şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) pentru Direcţia Generală Programe Capital Uman -Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Schimbă sentinţa apelată în parte. Obligă pârâţii să plătească reclamantei dobânzile aferente debitului principal, calculate începând cu data de 04.06.2013 şi până la data plăţii efective. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 947/2021 din 25.11.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 25 noiembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 09.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 16 noiembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2021
  • Sedinta din data de 02.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 09 noiembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2021
  • Sedinta din data de 26.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 2 noiembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2021
  • Sedinta din data de 12.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 26 octombrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 12 octombrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 15.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C4A PL N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 28 septembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD