A************ F******* P***** M****
Recurent ReclamantC***** Ş********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU (cu sed.) împotriva Sentinţei nr. 382 din 15 aprilie 2021 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 6237/2/2018. Casează în tot hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU în contradictoriu cu pârâta C***** Ş******** (cu sediul procesual ales). Obligă pârâta la plata sumei de 246.264,72 lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume la nivelul dobânzii de referinţă a BNR, calculată de la data tragerii acestei sume (22.10.2012) până la plata efectivă. Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta C***** Ş******** în contradictoriu cu ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU. Definitivă. Pronunţată în data de 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 530/2021 din 07.10.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 7 octombrie 2021 soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 22 septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2021