D***** I*** P*** A************ P**
CondamnatRespinge, ca prematură, cererea formulată de persoana privată de libertate Drăgoi Ilie, privind liberarea sa condiţionată anterior executării integrale a pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.21/2019 a C.A. Bacău, mandat de executare nr.54/2019. În baza art.587 alin.2 Cod de procedură penală, fixează termen de rediscutare pentru liberarea condiţionată a condamnatului Drăgoi Ilie după data împlinirii fracţiei. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe petentul condamnat Drăgoi Ilie la plata către stat a sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate. Suma de 313 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu-av. Zăpodeanu Elena-deleg. nr.1927/2021, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1,2 C.p.p., azi, 29.09.2021.
Hotarare 972/2021 din 29.09.2021În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 29 Septembrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021