E**** M****
ReclamantE**** M***** A*****
ReclamantE**** G*******
PârâtDispune amânarea cauzei pentru a da posibilitatea părţior să se prezinte personal sau să organizeze corespunzător apărarea. Menţine în sarcina pârâtului obligaţiile dispuse prin rezoluţia administrativă din 9 martie 2022, respectiv de a depune înscrisurile aferente cererii de dezbatere succesorală – acte de stare civilă, certificate deces, anexa 24, încheierile notariale prevăzute de art. 193 C.pr.civ., certificat fiscal, extras de carte funciară/certificat topocadastral etc., precum şi obligaţia de a completa timbrajul în conformitate cu art. 5 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale. Cu privire la taxa de timbru aferentă cererii reconvenţionale pârâtul are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la primirea comunicării, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, în termen de 3 zile de la comunicarea cuantumului acesteia, sub sancţiunea anulării acestei cereri. Stabileşte termen judiciar la data de 26 octombrie 2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022