Dosar 627/117/2021 din 15.02.2021

drept de autor şi drepturi conexe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 627/117/2021
Data dosar:
15.02.2021
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.11.2022 la ora 08:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, sens în care: Respinge ca prescrise pretenţiile privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8.500 euro+tva reprezentând câştig nerealizat constând în contravaloarea documentaţiei tehnice concepute. Admite în parte acţiunea, şi în consecinţă: Constată încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor ale reclamantei asupra documentaţiei tehnice în faza PT. (arh+rez) pentru obiectivul „Dotare socială în concordanţă cu specificul al mănăstirii” situat în Floreşti, str. Tăuţului, fn, jud. Cluj şi obligă pârâtă să plătească reclamantei suma de 49.014 lei cu titlu de despăgubiri pentru această încălcare. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Tribunalul Cluj – Secţia civilă. Pronunţată, azi, data de 07.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 588/2022 din 07.11.2022
  • Sedinta din data de 31.10.2022 la ora 08:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pentru data de 07.11.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2022
  • Sedinta din data de 17.10.2022 la ora 12:00

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pentru data de 31.10.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2022
  • Sedinta din data de 27.09.2022 la ora 12:00

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    stabileşte un nou termen pentru dezbaterea pe fond a cauzei, la solicitarea părţilor

    Incheiere de sedinta din 27.09.2022
  • Sedinta din data de 24.05.2022 la ora 12:00

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei testimoniale.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2022
  • Sedinta din data de 29.03.2022 la ora 11:00

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    în vederea revenirii cu citarea martorului ARON COSMIN

    Incheiere de sedinta din 29.03.2022
  • Sedinta din data de 01.02.2022 la ora 11:00

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    -in vederea emiterii unei adrese catre primaria Comunei Floresti -fata de lipsa martorului citat pentru acest termen

    Incheiere de sedinta din 01.02.2022
  • Sedinta din data de 23.11.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    In vederea administrarii probei testimoniale.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    In vederea emiterii unei adrese catre Primaria Com. Floresti, jud. Cluj si pentru emiterea unei adrese catre Arhiva Judecatoriei Cluj-Napoca

    Incheiere de sedinta din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 25.05.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână cauza

    Cauza s-a amant fata de lipsa reprezentantei conventionale a reclamantei, avocat Pusca Alina Elena, care se afla in imposibilitate de a se prezenta la acest termen de judecata, avand de sustinut o cauza la alta instanta

    Incheiere de sedinta din 25.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD