S********* L**** D** I********* M********
Apelant ReclamantH**** C******* E****
ApelantC******* C****** N*******
ApelantI****** S**** R***
ApelantS**** C******
ApelantAdmite în parte apelul declarat de reclamantul SLÎ Maramureş, cu sediul în Baia Mare, str. ……., nr……, jud. Maramureş, în numele membrilor de sindicat H. C.-E., C. C.-N., I.S.R. şi S. C. în contradictoriu cu pârâta Ş.G.„ I. L. C.” Baia Mare, împotriva Sentinţei civile nr. 607 din 10.06.2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 630/100/2020 pe care o schimbă în parte, în sensul că: Obligă pârâta Ş.G.„ I. L. C.” Baia Mare Baia Mare începând cu data de 01.01.2019 la calcularea şi plata in favoarea membrilor de sindicat C. C. N. si S. C. a diferenţelor rezultate din aplicarea majorarii de 10% pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţător, educatoare, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar, în raport de salariul de bază în plată( în perioadele în care reclamanţii beneficiază de aceste drepturi), astfel cum acesta a fost stabilit prin sentinţa civilă nr. 607 din 10.06.2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 630/100/2021. Obligă pârâta Ş.G.„ I. L. C.” Baia Mare începând cu data de 01.01.2019 la calcularea şi plata in favoarea membrului de sindicat I. S. R. a diferenţelor rezultate din aplicarea majorarii de 10% pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţător, educatoare, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar, precum şi a creşterii cu 25% a salariului de bază pentru gradaţia de merit în raport de salariul de bază în plată( în perioadele în care reclamantul beneficiază de aceste drepturi), astfel cum acesta a fost stabilit prin sentinţa civilă nr. 607 din 10.06.2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 630/100/2021. Obligă pârâţii să plătească membrilor de sindicat reprezentati în cauză diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei, până la data plăţii. Păstrează restul dispoziţiilor. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 17.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1656/2021 din 17.11.2021