D******* C*****
InculpatG**** M***********
InculpatS* V****** S* V******* P*** R****** L****
Parte civilăÎn baza art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 al. (1) lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 35 al. (1) Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul DĂRĂBANĂ CORNEL, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată, trei acte materiale. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă pe inculpatul DĂRĂBANĂ CORNEL, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2 Cod penal impune inculpatului să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Victoria sau în cadrul Primăriei Comunei Ucea. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul DĂRĂBANĂ CORNEL a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, în intervalul 02.09.2021, ora 17:40 până la data de 03.09.2021, ora 17:40. În baza art. 404 alin. 4 lit. b raportat la art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul DĂRĂBANĂ CORNEL, dispoziţie executorie. În baza art. 48 al. (1), (2) rap la art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 al. (1) lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 35 al. (1) Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** M***********, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, în formă continuată, trei acte materiale. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă pe inculpatul G**** M***********, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2 Cod penal impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Victoria sau în cadrul Primăriei Comunei Ucea. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul G**** M*********** a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, în intervalul 02.09.2021, ora 17:40 până la data de 03.09.2021, ora 17:40. În baza art. 404 alin. 4 lit. b raportat la art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul G**** M***********, dispoziţie executorie. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 19, art. 20, art. şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală respectiv ale art. 1.349, art. 1.357 şi art. 1.382 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. VIROMET S.A., în insolvenţă, şi obligă inculpaţii DĂRĂBANĂ CORNEL şi G**** M***********, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 14.900 lei, cu titlu de daune materiale. Dispune restituirea de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului Victoria, către inculpatul GRAMA MIHAI FLORIN, a bunurilor ridicate de la inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare, conform procesului-verbal de percheziţie din data de 02.09.2021 şi a dovezii de ridicare a unui telefon mobil marca Samsung, din data de 02.09.2021. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul DĂRĂBANĂ CORNEL la plata către stat a sumei de 1.000 lei (883 lei corespunzătoare fazei de urmărire penală şi 117 lei corespunzătoare fazei judecăţii), şi pe inculpatul G**** M*********** la plata către stat a sumei de 1.000 lei (883 lei corespunzătoare fazei de urmărire penală şi 117 lei corespunzătoare fazei judecăţii), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, onorariile parţiale ale apărătorului din oficiu desemnat pentru a asigura asistenţa judiciară a inculpaţilor, în cuantum de 300 lei cu privire la procedura de cameră preliminară cu privire la inculpatul DĂRĂBANĂ CORNEL (avocat Boeriu Cristiana) şi în cuantum de 300 lei cu privire la procedura de cameră preliminară, cu privire la inculpatul G**** M*********** (avocat Boeriu Cristiana) rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 15.04.2022.
Hotarare 115/2022 din 15.04.2022Amână pronunţarea la data de 15.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Amână pronunţarea la data de 14.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2022Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător FLUCU? MARIUS IOAN în dosarul penal nr. 6311/226/2021 al Judecătoriei Făgăraş. Men?ine actele întocmite în cauză de către domnul judecător FLUCU? MARIUS IOAN. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 27.12.2021.
Incheiere abtinere din 27.12.2021Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Boeriu Mircea-Aurel în dosarul penal nr. 6311/226/2021 al Judecătoriei Făgăraş. Men?ine actele întocmite în cauză de către domnul judecător Boeriu Mircea-Aurel. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.12.2021.
Incheiere abtinere din 23.12.2021