I***** G*******
ReclamantE***** M****
PârâtÎn baza art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii cererii formulate de reclamanta I***** G******* în contradictoriu cu pârâtul E***** M****. Cu drept de a cere repunerea pe rol pe toată durata suspendării şi drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se vor depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 20.01.2022.
Incheiere suspendare din 20.01.2022Pune în vedere apărătorului pârâtului să precizeze suma în vederea calculării taxei de timbru la valoarea indicată şi se amână cauza la data de 20.01.2022, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021