T**** D*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 CPP rap. la art. 100 admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul T**** D*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice ( 337 NCP), aplicată prin sentinţa penală nr. 52/2019 a Judecătoriei Suceava. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 69/2019, emis de Judecătoria Suceava, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 104 Cod penal . În baza art. 272 al.1 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Cismas Petrean Anda. În baza art. 275 al.3 cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 735/2021 din 30.06.2021