U******** M******
Recurent ReclamantU******** I****
Recurent ReclamantU******** I**
Recurent ReclamantU******* A************ T********** M********* C***** D* A****
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** C***** D* A****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de recurenţii reclamanţi intimaţi U******** M******, U******** I**** şi U******** I**, împotriva sentinţei civile nr. 755/CA/29.07.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov- Secţia a II-a civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, pe care o casează în parte, şi în rejudecare admite capătul de cerere privind anularea actelor premergătoare adoptării Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş nr. 165/2018, precum şi a actelor subsecvente adoptării Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş nr. 165/2018, care vizează imobilul situat în Mun. Curtea de Argeş, str. Ghioceilor, nr. 15 E, înscris în C.F. sub nr. 86288, având nr. Cadastral 86288, şi anulează aceste acte. Menţine în rest sentinţa atacată. Respinge ca fiind tardiv formulat recursul declarat de intimaţii recurenţi pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Curtea de Argeş, Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş şi Primarul Municipiului Curtea de Argeş. Obligă intimaţii recurenţi pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Curtea de Argeş, Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş şi Primarul Municipiului Curtea de Argeş să achite recurenţilor reclamanţi intimaţi U******** M******, U******** I**** şi U******** I** suma de 3200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 23.02.2022.
Hotarare 127/2022 din 23.02.2022Instanţa constată că excepţia netimbrării recursului formulat de recurenţii pârâţi, excepţie invocată prin întâmpinare de către recurenţii reclamanţi, a rămas fără obiect. Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâţi, excepţie invocată prin întâmpinare de către recurenţii reclamanţi. Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra recursului formulat de recurenţii reclamanţi la data de 23.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2022Pentru a da posibilitatea recurentei pârâte UAT Municipiul Curtea de Argeş să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, sub sancţiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată, acordă un nou termen de judecată pentru data de 14.02.2022, ora 9:30.
Incheiere de sedinta din 17.01.2022