H***** D**** F*******
PetentI** H********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul H***** D**** F*******, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI HUNEDOARA, împotriva procesului-verbal seria PHDX nr. 259514/19.09.2021 emis de intimat, ca neîntemeiată. Respinge cererea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de prezentul proces, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel, în eventualitatea exercitării acestei căi de atac, se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată astăzi, 04.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 183/2022 din 04.02.2022Amână pronunţarea la data de 04.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2022În vederea audierii martorului, amână judecarea cauzei la data de 20.01.2022.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 16.12.2021.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021