L****** C*****
PetentI** I****
IntimatAdmite excepţia de litispendenţă, invocată de către intimat. Trimite prezentul dosar, identificat prin nr. 6438/1748/2021, având ca obiect plângere contravenţională, la dosarul identificat prin nr. 10799/301/2021, având ca obiect plângere contravenţională, cu a cărui soluţionare instanţa a fost mai întâi învestită. Prezenta încheiere poate fi atacată odată cu fondul cauzei. Pronuţată, în acord cu prevederile art. 402 Cod pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.12.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 20.12.2021În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 20.12.2021, care se va face, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2021Faţă de excepţia litispendenţei, astfel cum aceasta a fost invocata de catre intimat, instanţa consideră necesar ca în cauză să se acordare un nou termen de judecată, văzând si extrasul depus din oficiu la dosarul cauzei din cuprinsul caruia reiese că în data de 17.09.2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, invocată prin întâmpinare şi s-a declinat cauza spre soluţionare în favoarea Judecătoriei Cornetu. Pentru ca dosarul 10799/301/2021 sa fie înaintat Judecatoriei Cornetu, instanţa proroga discutiile pentru urmatorul termen de judecata.
Incheiere de sedinta din 27.09.2021