B****** M***************
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** B**************
Intimat PârâtCu majoritate, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul B.M.A. împotriva sentin?ei civile nr. 499/F/2021 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. 643/112/2021, pe care o menţine în întregime. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 18.05.2022. Cu opinia separată a doamnei judecător I.T. în sensul admiterii apelului şi schimbării sentin?ei civile nr. 499/F/2021 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. 643/112/2021 în sensul admiterii acţiunii reclamantului B.M.A.. Sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 în raport de dispoziţiile art.16 din Constituţie, în sensul de a se stabili dacă sintagma „la înscrierea iniţială la pensie” din cuprinsul art. 170 alin. 3 Legea nr. 263/2010 este constituţională în măsura în care se interpretează că beneficiază de indicele de corecţie de la data înscrierii la pensie pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 263/2010 şi titularii pensiilor transformate din pensii anticipate parţiale nepuse în plată, în temeiul Legii nr. 263/2010. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 18.05.2022.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia de neconstituţionalitate a art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 30 martie 2022, ca urmare a imposibilităţii constituirii completului de judecată.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2022Amână pronunţarea pentru data de 16 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2022Repune cauza pe rol în vederea soluţionării acesteia în complet de divergenţă.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022