B** I**** C*****
PetentB******* T******
CreditorC****** L***** D* F*** F****** C*****
DebitorC****** J******** D* F*** F****** D***
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Iovan Cornel, prin executor judecătoresc Iovan Cornel. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 13329 din data de 03.10.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 23897/215/2011, definitivă, privind pe creditoarea Băncioiu Tatiana şi debitorul Comisia Locală de Aplicare a Legiii Fondului Funciar Celaru şi Comisia Jude?eană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin toate formele prevăzute de lege, pentru punerea în posesie şi respectiv emiterea titlului de proprieretate pentru suprafata de 3,75 ha teren arabil, suprafată cu care reclamanta a fost validate prin anexa nr. 30 la Legea nr. 247/2005, pozitia 6, in calitate de moştenitor al autorului Băncioiu Dumitru, conform titlului executoriu, la care se adaugă cheltuieli de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, data de 29.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de executare silita 2276/2021 din 29.03.2021