R****** S*
ReclamantA******* E** H*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâta A******* E** H*****, şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 689,37 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale seria FDB19 nr.40262316/06.08.2019 şi nr.48347878/13.09.2019, emise de reclamantă, scadente şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere, in procent de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal susmenţionat, din ziua următoare scadenţei fiecărei facturi în parte şi până la data achitării efective şi integrale a contravalorii facturilor restante, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea debitului principal în asupra căruia au fost calculate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 5 octombrie 2021.
Hotararecameraconsiliu2393/2021 din 05.10.2021Amână pronunţarea în cauză pentru data de 05.10.2021, pronun?area solu?iei urmând a fi realizată prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 28 septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021