B******** P******** M********* S****
ReclamantP******** I****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă, astfel cum a fost formulată de reclamanta B2 KAPITAL PORTFOLIO MANAGEMENT SRL cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA Cazacu, Manolache, Popa, prin av. Manolache Adrian, în contradictoriu cu pârâtul PREPELIŢĂ IONEL, şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtul PREPELIŢĂ IONEL, să plătească reclamantei suma de 837,32de lei, reprezentând debit principal (contravaloare factură), precum şi suma de 50de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.proc.civ, azi 22 noiembrie 2022.
Hotarare 2484/2022 din 22.11.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, stabileşte pronunţarea la data de 22.11.2022. Pronunţată la data de 08.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 08.11.2022.
Incheiere de sedinta din 20.09.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 20.09.2022.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022Amână cauza pentru lipsa procedurii de citare cu pîrîtul.
Incheiere de sedinta din 09.05.2022