U** M********* A****
ReclamantD******* M****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta UAT Adjud, în contradictoriu cu pârâtul D******* M****, Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 907 lei care reprezintă chiria şi penalităţile de întârziere, pentru perioada aprilie 2019 – februarie 2021, urmând ca penalităţile să fie actualizate conform prevederilor contractuale, până la achitarea integrală a debitului. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 642/22.11.2017, încheiat între reclamantă şi pârât, precum şi a actelor adiţionale subsecvente. Dispune evacuarea pârâtului precum şi a celorlalte persoane care locuiesc împreună cu acesta din spaţiul locativ ce a format obiectul contractului de închiriere nr. 642/22.11.2017, încheiat între reclamantă şi pârât, respectiv din imobilul situat în mun. Adjud, str. Siret, bl. 35, et. 1, ap. 30, jud. Vrancea. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Adjud. Pronunţată astăzi, 19.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 726/2021 din 19.05.2021