B***** E*********** J*********** M****** O***** A*****
PetentD******* D* P********* D** C***** P******** D****** T**** S******
CreditorP********* V*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B***** E*********** J*********** M****** O***** A***** privind pe creditorul Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin şi pe debitorul P********* V*****. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3074 din 28.10.2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr.6388/225/2016 pentru realizarea obligaţiei de plată a creanţei în cuantum de 5.792,70 lei reprezentând contravaloare chirie şi cote de contribuţie servicii publice aferente perioadei până la 31.04.2016, precum şi plata chiriei şi a contravalorii cotelor de contribuţie până în momentul evacuării efective, respectiv a evacua imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str.Revolutiei nr.27, bl.Domnul Tudor, sc.1, ap.12, judeţ Mehedinţi, la care se adaugă cheltuielile de executare, prin toate modalităţile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03 August 2021, la sediul Judecătoriei Dr. Tr. Severin.
Incheiere de executare silita 3380/2021 din 03.08.2021