U***** M****
PetentI***** I**** - P****** O******* P****** L*******
IntimatAdmite în parte plângerea contraven?ională formulată de către petentul U***** M****, în contradictoriu cu intimatul I***** I**** - P****** O******* P****** L*******, privind procesul-verbal seria PIFW nr. 0201495/18.05.2021. Înlocuie?te sanc?iunea amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat, cu sanc?iunea avertismentului, în ceea ce prive?te fapta prevăzută de art. 57 alin. 1 ?i sanc?ionată de art. 100 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/2002. Atrage atenţia petentului asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca, pe viitor, să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 11.10.2021.
Hotarare 5322/2021 din 11.10.2021În temeiul art.396 alin.1 şi alin. 2 C.pr.civ., amână pronunţarea la 11.10.2021 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică de la 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021