Dosar 6582/281/2021 din 28.12.2021

ucidere din culpă (art.192 NCP) CERERE DE PRELUNGIRE A DREPTULUI DE A CONDUCE PE DRUMURILE PUBLICE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6582/281/2021
Data dosar:
28.12.2021
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP) CERERE DE PRELUNGIRE A DREPTULUI DE A CONDUCE PE DRUMURILE PUBLICE
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.04.2022 la ora 09:00

    Complet: 3APa
  • Schimbat total sau în parte

    Admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC Asirom Vienna Insurance Group SA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr.2006/09.12.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pe care o desfiinţează în parte, în latură civilă, în sensul că reduce cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile astfel: - de la câte 60000 de euro la câte 20000 de euro, pentru părţile civile Toma Gabriela şi Dărvăreanu Mihai; - de la 40000 de euro la 10000 de euro, pentru partea civilă D********* I***. Men?ine restul dispozi?iilor sentin?ei care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R*** G*******, împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă apelantul inculpat la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 868 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată astăzi 21.04.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 505/2022 din 21.04.2022
  • Sedinta din data de 18.04.2022 la ora 10:00

    Complet: 3APa
  • admite cererea

    Admite cererea formulată de inculpatul R*** G*******. În temeiul art.111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare dispune prelungirea dreptului inculpatului de circulaţie pe drumurile publice, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 18 aprilie 2022 şi până la data de 17 mai 2022 inclusiv, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.2006/09.12.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Dispune comunicarea prezentei încheieri către I.P.J. Argeş-Serviciul Rutier. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2022.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2022
  • Sedinta din data de 15.03.2022 la ora 10:30

    Complet: 3APa
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de inculpatul R*** G*******. În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare dispune prelungirea dreptului inculpatului de circulaţie pe drumurile publice, pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la încetarea stării de alertă, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2006/09.12.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în conformitate cu disp. art. 4 alin. 6 teza a II-a din Legea 55/15 mai 2020 prin raportare la Hotărârea Guvernului României nr. 171/03 februarie 2022, respectiv cu începere de la data de 19 martie 2022 până la data de 17 aprilie 2022, inclusiv. Dispune comunicarea prezentei încheieri către I.P.J. Argeş-Serviciul Rutier. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2022.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2022
  • Sedinta din data de 23.02.2022 la ora 09:30

    Complet: 3APa
  • Amână pronunţarea

    În baza art.391 Cod procedură penală, rap.la art.405 Cod procedură penală, stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 21 aprilie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022
  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 09:00

    Complet: 3APa
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2022, Sala 3, ora 9,30, pentru lipsă de procedură cu intimaţii - părţi civile.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD