S********* Î************* S**** H**** P***** M****** C*********** T**** A***** E***** T***** E********* T**** C********** L*** C***** M*******
Apelant ReclamantL***** T******* H**** C*****
Intimat PârâtAdmite apelul Schimbă în tot sentinţa, în sensul că Admite în parte acţiunea Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, începând cu data de 01.01.2019, prin aplicarea majorărilor prevăzute de art. 5 şi art. 8 din Anexa nr. I la Legea nr. 153/2017, Capitolul I, lit. B (25% corespunzătoare gradaţiei de merit şi respectiv 10% acordată personalului didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar), la salariul de bază, în condiţiile art. 38 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata eventualelor diferenţe de drepturi salariale rezultate în urma recalculării, începând cu data de 01.01.2019 şi până la data pronunţării prezentei decizii, cu excepţia creşterii corespunzătoare gradaţiei de merit cuvenite reclamanţilor Mitrică Constantina şi Turcu Aurora Elena, care va fi acordată până la data de 31.08.2020, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata sumei datorate. Definitivă Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei astăzi, 12.05.2021.
Hotarare 1602/2021 din 12.05.2021Amână pronunţarea pentru 12.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 28.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2021