M********* R** V***** – D******* E******** – F*********
PetentA******** M**** M*******
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul municipiul Rm. Vâlcea, prin primar, în contradictoriu cu intimata Albulescu Maria - Mădălina. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 210 lei, aplicată intimatei prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVLX nr.008325 încheiat la data de 08.07.2015, cu sancţiunea prestării de muncă în folosul comunităţii pe o durată de 16 ore, sancţiunea urmând a fi prestată pe lângă Primăria mun. Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 01.10.2021.
Hotarare 4422/2021 din 01.10.2021