N*** D******
Recurent ReclamantP************ S***** D**
Intimat PârâtD********* S********* P********** D**
Intimat PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de recurentul-reclamant ND în ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 215 din 19.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 664/117/2019, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 16.04.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.04.2021Admite în parte recursul declarat de reclamantul ND împotriva sentinţei civile nr. 1841 din 30.09.2020 pronunţată în dosarul nr. 664/117/2019 al Tribunalului Cluj pe care o casează în parte şi rejudecând în aceste limite, admite în parte cererea de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă obligă pârâtul PSD să plătească în favoarea reclamantului pentru intervalul de timp 03.03.2018-31.12.2018 diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale aferente funcţiei de ofiţer principal şi drepturile salariale aferente funcţiei de conducere de şef de tură ocupat în fapt, ţinând cont de perioada în care reclamantul a exercitat efectiv funcţia de conducere de şef de tură în intervalul de timp sus indicat. Obligă acelaşi pârât la plata dobânzii legale aferente obligaţiilor stabilite în alineatul precedent de la data scadenţei până la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate, respectiv soluţia de respingere a petitelor 1 şi 2 vizând anularea deciziei de salarizare, obligare la emitere de decizii de salarizare noi. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 19.02.2021.
Hotarare 215/2021 din 19.02.2021