M********* C************ - S******** Î******** U******* Ş* E******** S*****
PetentB****** I**********
IntimatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 2305 din data de 02.11.2021. restul dispozitivului rămâne neschimbat. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Turda. Pronunţată prin punerea soluţieila dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.12.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.12.2021Admite cererea de chemare în judecată formulată de către petentul M.C.T. – S.Î.R.E.S., în contradictoriu cu intimatul B.I.B. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCJX nr. 239913 din data de 07.03.2019, cu sancţiunea contraven?ională a prestării unei activită?i în folosul comunită?ii la Primăria Municipiului Câmpia Turzii, conform aptitudinilor fizice şi psihice ale intimatului, pe o durată totală de 60 de ore. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Turda. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 02.11.2021.
Hotarare 2305/2021 din 02.11.2021Amână pronunţarea la data de 02.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2021