H*** F***** S****
InculpatO***** M**** P*** M**********
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, condamna pe inculpatul H*** F***** S**** la pedeapsa de 1 an de închisoare, pentru comiterea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplic art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Codul penal, respectiv cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 77 lit. a) din Codul penal şi a art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (fapta din data de 25/26.01.2015). În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 104 alin. (2) din Codul penal, revocă liberarea condiţionată dispusă prin Sentinţa penală nr. 56 din 15.01.2015 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosarul nr. 14/325/2015, cu un rest rămas de neexecutat de 356 de zile. În temeiul art. 43 alin. (1) din Codul penal, cu aplic. art. 10 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, adăugă restul rămas neexecutat din pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 1086 din 12.08.2013 a Judecătoriei Deva, de 356 de zile, la pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 356 de zile de închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) din Codul penal, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. b) din Codul penal, va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2160 lei, din care 1160 lei cheltuieli ocazionate în cursul urmăririi penale şi suma de 1000 de lei în cursul camerei preliminare şi al judecăţii. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea internaţională în materie penală, sumele reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu al inculpatului vor rămâne în sarcina statului şi vor fi virate în contul Baroului Alba din fondurile Ministerului Justiţiei, pentru doamna av. Rancea Ramona, în sumă de 844 lei (627 lei cameră preliminară, 217 lei judecată).
Hotarare 989/2021 din 16.12.2021Stabileşte termen pentru pronunţare în cauză la data de 16.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2021Faţă de lipsa procedurii de citare cu persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 11.10.2021Amână judecarea cauzei având în vedere cererea de amânare formulată în cauză.
Incheiere de sedinta din 27.09.2021Amână judecarea cauzei faţă de lipsa inculpatului de la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021