K****** A*****
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** H*******
Intimat PârâtAdmite excepţia perimării. Constată perimarea apelului declarat de reclamantul K****** A***** ( cu dom ) împotriva sentinţei civile nr. 958/21.10.2020 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosar nr. 669/96/2020. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Târgu Mureş.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 23.11.2022.
Hotarare 991/2022 din 23.11.2022Verificare administrativă efectuată la data de 2.06.2022.Verificare administrativă efectuată la data de 9.12.2021.Suspendat potrivit prevederilor art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 09.06.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul apelantului reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 9 iunie 2021 ora 9:30, termen până la care reclamantul apelant să facă dovada că a promovat un nou litigiu prin care a solicitat anularea deciziei emise de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.
Incheiere de sedinta din 28.04.2021Amână judecarea cauzei la data de 28.04.2021, ora 9,00.Emiterea unei adrese către Casa Sectorială de Pensii pentru a comunica dacă a fost pusă în plată decizia nr. 207803/29.01.2020, iar în caz afirmativ, data la care a fost efectiv achitată pensia reclamantului.
Incheiere de sedinta din 09.03.2021Repartizat ciclic la C3LMASA în urma desfiinţării completului de judecată C2LMASA