S* R** D**** F** S** - L* A** N****** S***** P***
ContestatorI** A**** B***** A*
IntimatI*** - S***** D* P****** A********* - B***** A*
IntimatRespinge acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la comunicare pentru capătul de cerere privind suspendarea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare pentru acţiunea de fond. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 19 Octombrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 626/2021 din 19.10.2021Amână pronunţarea la data de 19.10.2021. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 18 Octombrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2021Ia act de achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei de către reclamantă precum şi de indicarea sediului ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv Târgovişte, str Crăitelor bl D5 sc C ap.1 jud Dâmboviţala cab avocat Nicolae Silviu Pană Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18 octombrie 2021 , pentru când se va concepta şi cita în cauză în calitate de pârât şi IGPR – Sectia de Poliţie Autostrăzi – Biroul A1, cu sediul în sat Ionesti, com Petresti, str Principală nr. 519C jud Dâmboviţa. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 septembrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 20.09.2021Respinge excepţia de necompetenţă teritorială. Fixează termen la data de 20.09.2021, pentru când se citează părţile. Pronunţată azi, 07 Septembrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Amână pronunţarea la 07.09.2021. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 06 Septembrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2021