N**** F*****
InculpatG**** M*****
InculpatG**** M*****
InculpatM**** S******
InculpatS* E** C******** S** P*** R***** L**** H***** D*****
Parte civilăI. În temeiul art. 228 alin. 1 C.pen. – art. 229 alin. 1 lit. b) ?i alin. 2 lit. b) C.pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen., respectiv cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale), în cond. art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen, condamnă pe inculpatul N**** F*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că infracţiunea care face obiectul prezentului dosar este săvârşită în concurs cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani cu executare în regim de detenţie prin sentinţa penală nr. 174/07.04.2021 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul penal nr. 4161/176/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 539/06.10.2021 a Curţii de Apel Alba Iulia. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa stabilită prin hotărârea judecătorească mai sus men?ionată, ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 8 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani şi 8 luni închisoare în regim de executare. În temeiul art. 72 Cod penal, instan?a deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata re?inerii, începând cu data de 03.06.2020, ora 12:50, până la data de 04.06.2020, ora 12:50 (dosar penal nr. 4161/176/2020), durata re?inerii din data de 03.06.2021, ora 15:00, până la data de 04.06.2021, ora 15:00 (reţinut în prezenta cauză), precum ?i perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, arestat la domiciliu sau a executat pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 174/2021, respectiv de la data de 04.06.2021 la zi. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei concurente reţinute anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, la rămânerea definitivă a prezentei. II. În temeiul art. 270 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen, raportat la art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen, condamnă pe inculpatul G**** M*****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, în stare de recidivă postcondamnatorie. Constată că prin sentin?a penala nr. 7/15.01.2021 a Judecătoriei Strehaia, pronun?ată în dosarul penal nr. 416/313/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 1446/15.11.2021 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, pe o perioadă de 3 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală enunţată anterior în pedepse componente, respectiv: - Pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penala nr. 7/15.01.2021 a Judecătoriei Strehaia, pronun?ată în dosarul penal nr. 416/313/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 1446/15.11.2021 a Curţii de Apel Craiova, - Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penala nr. 127/2011 a Tribunalului Mehedinţi pronun?ată în dosarul penal nr. 6295/101/2010, definitivă prin Decizia Penală nr. 3903/28.12.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că infrac?iunea dedusă judecă?ii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penala nr. 7/15.01.2021 a Judecătoriei Strehaia, pronun?ată în dosarul penal nr. 416/313/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 1446/15.11.2021 a Curţii de Apel Craiova, şi în consecinţă: În baza art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, stabile?te inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă parţială fiind de 1 an şi 8 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penala nr. 127/2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia Penală nr. 3903/28.12.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe o durată de 8 ani, în condiţiile art. 86 ind 1 şi 2 Cod penal anterior, alături de care a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 16 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 86 ind. 4 raportat la art. 83 alin 1 Cod penal 1969, menţine dispoziţia privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa Penală nr. 127/2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia Penală nr. 3903/28.12.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost dispusă prin sentinţa penală nr. 7/2021, sens în care dispune executarea acesteia, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa rezultantă par?ială de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 16 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 45 alin 5 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, pedepsele accesorii prevăzute şi aplicate în temeiul dispoziţiilor art. 71 alin 2, raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) din Codul penal 1969 prin sentinţa penală nr. 127/2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia Penală nr. 3903/28.12.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedepse ce se vor executa pe perioada executării pedepsei principale. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce perioada în care inculpatul a fost suspus măsurii preventive a reţinerii în prezenta cauză, din data de 11.06.2021, ora 10:40, până în data de 12.06.2021, ora 10:40, perioada în care a fost supus măsurii preventive a arestării preventive, precum şi măsurii arestului la domiciliu, de la data de 12.06.2021, până la data de 29.10.2021, respectiv perioada executată din pedeapsa aplicată prin sentin?a penala nr. 7/2021, respectiv din data de 15.11.2021 la zi. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei concurente reţinute anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, la rămânerea definitivă a prezentei. III. În temeiul art. 270 C.pen., raportat la art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen, condamnă pe inculpatul G**** M*****, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că infrac?iunea care face obiectul prezentului dosar este în concurs cu infracţiunea pentru care i s-a stabilit inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentinţa Penală nr. 59/11.04.2022 a Judecătoriei Sebeş. În baza art. 89 alin. 1 Cod penal, anulează dispozi?ia privind amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită prin Sentinţa Penală nr. 59/11.04.2022 pronunţată în dosarul penal nr. 2855/298/2021 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2022. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa stabilită prin hotărârea judecătorească mai sus men?ionată, ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare la care adaugă un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 80 de zile închisoare (2 luni şi 20 de zile închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen.. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba la date fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Alba sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul prestează muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sebeş sau în cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, 4 şi 5 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege şi la săvârşirea de noi infracţiuni, constând în revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 32 alin. 4 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, desemnează ca organ cu atribuţii pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probaţiune Alba, căruia i se comunică o copie a prezentei sentinţe la rămânerea definitivă a acesteia. IV. În temeiul art. 270 C.pen., raportat la art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen, condamnă pe inculpatul M**** S******, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen.. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba la date fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Alba sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul prestează muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Vin?u de Jos sau în cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, 4 şi 5 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege şi la săvârşirea de noi infracţiuni, constând în revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 32 alin. 4 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, desemnează ca organ cu atribuţii pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probaţiune Alba, căruia i se comunică o copie a prezentei sentinţe la rămânerea definitivă a acesteia. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) C.pr.pen. rap la art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul N**** F***** a sumei de 1600 euro ?i 125 lei, dobândită ca urmare a valorificării bunurilor sustrase. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) C.pr.pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpa?ii N**** F*****, G**** M***** ?i G**** M***** a bunurilor folosite de către inculpaţi la comiterea infracţiunilor ?i aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Alba, enumerate în dovezile cu seria H nr. 0311061 ?i seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021, cu excep?ia: - telefonului mobil Samsung spart prevăzut cu două cartele SIM, a telefonului mobil Samsung cu ecran spart, a celor două telefoane mobile Alcatel ?i Blackview fără acumulatoare ?i a telefonului mobil Allview fără acumulator ?i prevăzut cu cartelă SIM, precum ?i a plăcu?elor cu nr. de înmatriculare AB 30 NTR, ridicate de la inculpatul N**** F***** cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 03.06.2021 ?i enumerate în dovada seria H nr. 0311061 din data de 21.10.2021; - telefonului mobil Samsung Galaxy A20 prevăzut cu cartelă SIM, folosit, ridicat de la inculpatul G**** M***** cu ocazia perchezi?iei corporale din data de 11.06.2021 ?i men?ionat în dovada seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021; - fierăstrăului electric tip sabie cu acumulator marca Workzone prevăzut cu încărcător acumulatori ridicat de la inculpatul G**** M***** cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 03.06.2021 ?i men?ionat în dovada seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021; - celor 5 cartele SIM folosite ?i a plicului cu caiete tip agendă ridicate de la numitul Notar Ioan cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 03.06.2021 ?i men?ionat în dovada seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021. În temeiul art. 25 alin. (3) C.pr.pen. coroborat cu art. 396 alin. 3 C.pr.pen ?i art. 255 C.pr.pen., dispune restituirea, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe: - către inculpatul N**** F***** a telefonului mobil Samsung spart prevăzut cu două cartele SIM, a telefonului mobil Samsung cu ecran spart, a celor două telefoane mobile Alcatel ?i Blackview fără acumulatoare ?i a telefonului mobil Allview fără acumulator ?i prevăzut cu cartelă SIM, precum ?i a plăcu?elor cu nr. de înmatriculare AB 30 NTR, ridicate de la inculpat cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 03.06.2021 ?i enumerate în dovada seria H nr. 0311061 din data de 21.10.2021. - către inculpatul G**** M***** a telefonului mobil Samsung Galaxy A20 prevăzut cu cartelă SIM, folosit, ridicat de la inculpat cu ocazia perchezi?iei corporale din data de 11.06.2021 ?i men?ionat în dovada seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021. - către inculpatul G**** M***** a fierăstrăului electric tip sabie cu acumulator marca Workzone prevăzut cu încărcător acumulatori ridicat de la inculpat cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 03.06.2021 ?i men?ionat în dovada seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021. - către numitul Notar Ioan a celor 5 cartele SIM folosite ?i a plicului cu caiete tip agendă ridicate de la acesta cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 03.06.2021 ?i men?ionate în dovada seria H nr. 0311063 din data de 21.10.2021. În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 19 ?i art. 25 alin. 1 C.pr.pen, precum ?i cu art. 1349, art. 1357 ?i art. 1369 C.civ., respinge ca neîntemeiată ac?iunea civilă exercitată de persoanele vătămate SC ELIT SRL, SC ESO CONSTRUCT SRL, CLUBUL SPORTIV METALURGISTUL CUGIR, TĂNASĂ SABIN PETRU ?i SC ADRIANOPOL COM SERVICE SRL. În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 22 şi art. 25 Cod procedură penală, ia act la renunţarea la pretenţiile civile formulate de persoana vătămată Romo?an Nicolae. În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 20 alin. 1 ?i art. 19 alin. 1 C.pr.pen. respinge ca inadmisibilă cererea de constituire ca parte civilă a Omniasig Vienna Insurance Group. Ia act că persoana vătămată FURDUI CĂLIN-FURDUI nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul N**** F***** la plata sumei totale de 50.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de judecată. În temeiul art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G**** M***** la plata sumei totale de 51.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi suma de 1300 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de judecată. În temeiul art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul G**** M***** la plata sumei totale de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi suma de 1300 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de judecată. În temeiul art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul M**** S****** la plata sumei totale de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi suma de 1300 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de judecată. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., suma de 795 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Iosub Romana desemnat pentru inculpatul N**** F***** pentru faza de cameră preliminară, conform delega?iei nr. 2114/25.10.2021, emisă de Baroul Alba, precum ?i suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Iosub Romana desemnat în pentru inculpatul N**** F***** pentru faza de judecată, conform delega?iei nr.2115/25.10.2021, emisă de Baroul Alba, vor rămâne în sarcina statului ?i urmează a fi achitate din fondurile Ministerului Justi?iei. În temeiul art. 397 alin. 2 rap. la art. 249 alin. 1 ?i 5 C.proc.pen. dispune men?inerea măsurii sechestrului asigurator asupra sumei de 10000 euro, apar?inând inculpatului G**** M***** pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare avansate de stat până la concuren?a acestora. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpaţi şi persoanele vătămate. Pronunţată la data de 09.01.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6/2023 din 09.01.2023amana pronuntarea la 09.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2022pentru depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 11.11.2022administrarea probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 21.10.2022pentru a fi prezentat în instanţă inculpatul N.F.
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Faţă de lipsa nejustificată a martorilor Ciurcu Florina Loredana, Eftemie Nicolae Marian şi G**** M*****
Incheiere de sedinta din 19.07.2022pentru administrarea probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 15.06.2022Incident procedural. Declaraţie de abţinere admisă M.C.S. Dosar repartizat aleatoriu completului C IX.
admite cererile formulate de către apărătorii inculpaţilor G.M. şi M.S. şi acordă termen în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 18.05.2022cerere angajare avocat
Incheiere de sedinta din 06.04.2022