C***** O***** D*****
InculpatÎn baza art. 348 rap. la art. 207 alin. 7 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Cioclu Ovidiu-Daniel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 220 alin.1 şi 4 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (măsură preventivă dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 05.03.2021 dată în dosar nr. 192/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad). În baza art. 348 raportat la art. 207 Cod procedură penală, men?ine măsura preventivă a controlului judiciar, privind pe inculpatul Cioclu Ovidiu-Daniel, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri să fie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, I.P.J. Arad - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu se apropie şi să nu comunice, prin niciun mijloc şi pe nicio cale cu persoana vătămată Trifa Elina Iana. În baza art. 215 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, menţine în sarcina inculpatului interdicţia de a depăşi limita teritorială a ţării, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 23.04.2021, ora 10:30.
Incheierefinalacamerapreliminara436/2021 din 23.04.2021