B******* P*********** B***** L* C*** A** H***** M****
Apelant ReclamantB******* P*********** B****
Apelant ReclamantA******** " M**** D******* "
Intimat PârâtRespinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantei – reclamante B******* P*********** B**** invocată de intimata – pârâtă” Asociaţia Mâini Deschise” Respinge cererea de repunere în termenul de apel. Admite excepţia tardivităţii formulării apelului şi pe cale de consecinţă: Respinge apelul formulat de apelanta – reclamantă B******* P*********** B**** împotriva Sentinţei civile nr.442 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în data de 02.03.2021 în dosarul nr.679/202/2020 în contradictoriu cu intimata – pârâtă” Asociaţia Mâini Deschise” ca tardiv formulat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29.12.2022.
Hotarare 1452/2022 din 29.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29 decembrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22 decembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22 decembrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 08 decembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08 decembrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 24 noiembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24 noiembrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022ÎNCHEIERE: Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta-reclamantă B******* P*********** B****. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată astăzi, 06.07.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta secreta din 06.07.2022Pentru ca apelanta să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, acordă termen în data de 10.11.2022.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022