A****** N******** D* A*********** F****** -**** A*** B****
Apelant Parte civilăS***** N*** M*****
Apelant InculpatB*** (****** A**
Intimat InculpatP******* (****** A*** M**** B*****
Intimat InculpatS* S******* S**
Intimat InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de către părţile civile ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi SC A.G SRL, împotriva sentinţei penale nr. 123/P/2020 a Tribunalului Bihor, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală şi civilă. Pronunţând o nouă hotărâre, Constată că încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală este cea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, desfiinţând în parte, sub acest aspect, cele dispuse prin încheierea penală din data de 21.05.2020 a Tribunalului Bihor referitor la reţinerea şi a alin. 2 al art. 9 din Legea nr. 241/2005, pe care îl înlătură. Constată că infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 este în prezent reglementată de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019. Constată că legea penală mai favorabilă este legea veche. Constată că prejudiciul din prezenta cauză este de 219.316 lei (SC F. SRL), respectiv de 162.010 lei (SC A. SRL) şi că prejudiciul majorat cu 20% a fost achitat integral, prin compensarea sumei de 131.573 lei şi plata sumelor de 87.743 lei (f. 78 şi 79 chitanţa seria TS076 nr. 10000839289 – 586 lei şi chitanţa seria TS076 nr. 10000839028 – 87.157 lei, diferenţa de prejudiciu SC F. SRL) şi a sumei de 43.864 lei reprezentând majorarea de 20% pentru prejudiciul de 219.316 lei (f. 75 - chitanţa seria TS076 nr. 10000839071), respectiv prin plata sumei de 162.010 lei (SC A. SRL) şi a sumei de 32.402 (f. 76 chitanţa seria TS076 nr. 10000839067) reprezentând majorarea de 20% pentru prejudiciul de 162.010 lei. Constată că au fost achitate accesoriile în sumă de 24.535 lei pentru prejudiciul de 219.316 lei (f. 77 - chitanţa seria TS076 nr. 10000839031), respectiv în sumă de 20.026 lei pentru prejudiciul de 162.010 lei (f. 80 - chitanţa seria TS076 nr. 10000839024). I. În temeiul art. 396 alin. 6, art. 16 lit. h Cod procedură penală, art. 10 alin. 11 şi alin. 12 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S. N-M, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, a inculpatei B (fostă D) A,pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi art 37 lit. b vechiul Cod penal, a inculpatei P (fostă V) A-M B, pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, a inculpatei SC Ş. SRL, pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi a inculpatei SC F SRL, pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul Cod penal, rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. II. Menţine soluţia de achitare în temeiul art. 16 lit. a Cod procedură penală pentru inculpata SC D.G SRL (fostă A. P şi D. D) , pentru complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 vechiul Cod penal, rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005. III. În temeiul art. 2151 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 74 lit. a şi alin. 2, art. 76 lit. a vechiul Cod penal, şi art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpata S. N M, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c vechiul Cod penal, dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială, pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave. În temeiul art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 lit. a şi alin. 2, art. 76 lit. c vechiul Cod penal, şi art. 5 noul Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de: - 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 35 alin. 1 vechiul Cod penal constată concursul de infracţiuni şi contopeşte pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c vechiul Cod penal, dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială. În temeiul art. 71 alin. 2 vechiul Cod penal interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal pe durata executării pedepsei. Constată că inculpata S. N. M a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) şi arestată preventiv de la 29.11.2012 la 11.12.2012 inclusiv şi de la 29.03.2013 la 14.05.2013 inclusiv. III. 2. În temeiul art. 26 vechiul Cod penal, rap. la art. 2151 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 74 lit. a şi alin. 2, art. 76 lit. a vechiul Cod penal, şi art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpata P (fostă V) A-M. B , la pedeapsa de: - 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c vechiul Cod penal, dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave. În temeiul art. 26 vechiul Cod penal, rap. la art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 lit. a şi alin. 2, art. 76 lit. c vechiul Cod penal, şi art. 5 noul Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de: - 1 an închisoare, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de spălare de bani. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 35 alin. 1 vechiul Cod penal constată concursul de infracţiuni şi contopeşte pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c vechiul Cod penal, dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială. În temeiul art. 71 alin. 2 vechiul Cod penal interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal pe durata executării pedepsei. Constată că inculpata P a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012). În temeiul art. 861, 862 vechiul Cod penal, Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor S. N. M şi P (fostă V) A. M. B şi stabileşte un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal, obligă inculpatele ca, pe durata termenului de încercare de 5 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau a neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, constând în revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în întregime, fără a se contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Conform art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor S N. M şi P. A. M.B se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. III. 3. În temeiul art. 26 vechiul Cod penal, rap. la art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 lit. c vechiul Cod penal, art. 37 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpata B (fostă D) A,la pedeapsa de: - 1 an închisoare, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de spălare de bani. Constată că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus contopirea de pedepse prin sentinţa penală nr. 427 din data de 23.11.2018 a Tribunalului Arad, definitivă şi menţinută prin Decizia penală nr. 7/CO din data de 17.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 427 din data de 23.11.2018 a Tribunalului Arad în pedepsele componente, respectiv: -pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.9 alin. 1 lit.b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a Cod penal 1968, -412 zile închisoare, rest neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 579/2008 - sporul de o lună aplicat; -pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, -3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, -pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 159/P/2011 a Tribunalului Bihor, care este o pedeapsă rezultantă ca urmare a contopirii, conform art. 39 alin. 1 Cod penal, a pedepsei de 4 ani închisoare cu primul termen al recidivei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea. -pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi ulterior prin sentinţa penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea; -trei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, contopite prin sentinţa penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, -2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 697/2006 a Judecătoriei Oradea, -5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, lit. b,c Cod penal, după executarea pedepsei principale, - sporul de 1 an închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea, -pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea, -două pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea, - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea, -pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1254/11.10.2010 a Judecătoriei Oradea, care este o pedeapsă rezultantă ca urmare a contopirii conform art. 39 alin. 1 Cod penal, a pedepsei de 4 ani închisoare cu primul termen al recidivei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea, -pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi ulterior, prin sentinţa penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea, -5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, lit. b,c Cod penal, după executarea pedepsei principale, - sporul de 2 ani închisoare aplicat; - 5 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr.346/25.11.2014, pronun?ată în dosarul nr. 3410/111/2014 (494/2014) al Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 17/C/05.03.2015 a Cur?ii de Apel Oradea. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal 1968, contopeşte pedepsele individualizate de mai sus, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta, inculpata Bora Ana urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 litera a teza a II-a şi literele b,c şi g Cod penal, după executarea pedepsei principale. Deduce din pedeapsa rezultantă perioadele executate, după cum urmează: 14.09.2000-08.11.2000 14.03.2001-20.032001 31.03.2006-04.07.2007 04.10.2007-14.12.2007 15.02.2008-03.12.2008 16.06.2009-23.06.2009 31.10.2011-23.05.2012 29.11.2012-27.12.2012 22.06.2018-01.09.2020 precum şi perioada reţinerii pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) din prezenta cauză. Constată executată pedeapsa, în baza deducerilor mai sus menţionate, prin liberarea condiţionată din data de 01.09.2020. IV. Constată recuperat integral prejudiciul cauzat părţii civile ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor. În temeiul art. 397 rap. la art. 25 Cod procedură penală, art. 1357 si următoarele Cod civil, obligă inculpatele S. N. M şi P.A.M B. să plătească părţii civile SC A. G SRL,suma de 769.071,78 lei cu titlul de daune materiale. În baza art. 118 alin. 1 lit. e vechiul Cod penal dispune confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 336.040 lei de la inculpata S. N.M. Menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză prin Ordonanţa din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. 694/P/2012 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei S.N. M. Menţine dipoziţiile din sentinţa primei instanţe referitoare la ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 23.11.2012, în baza Ordonanţei din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. 694/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra imobilului teren de 2090 mp, situat în comuna Sânmartin, localitatea Haieu – Băile Felix, înscris în CF 1851 NDF, nr. cadastral 1378/1, proprietatea SC A.. SRL Şuncuiuş (f. 560-585 vol. I u.p.). Menţine dipoziţiile din sentinţa primei instanţe referitoare la ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr.694/P/2012 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor P. A.M. B., B. A, SC Ş. SRL, SC F. SRL şi SC D. G. SRL. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa primei instanţe care nu contravin prezentei decizii. Obligă inculpatele, mai puţin SC D. G. SRL, să plătească sumele de câte 1.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului la fond. V. În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele S. N.M şi SC F. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatele S. N.M şi SC F. SRL să plătească sumele de câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, iar conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală stabileşte sumele de câte 500 lei ca onorarii parţiale pentru apărătorii din oficiu - av. C.I pentru inculpata S. N. M, av. F. H pentru inculpata P. (V. A.M. B, av. C.I.M pentru inculpata B(D) A, av. G. R E pentru inculpata SC S. SRL, av. C. A pentru inculpata SC F SRL, şi av. G. C. D. pentru inculpata SC D. G.SRL. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2021.
Hotarare 1448/2021 din 22.11.2021Pentru a pronunţa o hotărâre motivată, amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 22.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2021Pentru a pronunţa o hotărâre motivată, amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 15.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2021Pentru a pronunţa o hotărâre motivată, amână pronun?area solu?iei în prezenta cauză pentru data de 29.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2021Pentru continuarea probaţiunii, amână cauza la data de 1.10.2021
Incheiere de sedinta din 16.06.2021În vederea administrării unor probe suplimentare, amână judecarea cauzei la data de 16.06.2021.
Incheiere de sedinta din 27.05.2021amână judecarea cauzei pentru data de 27 mai, ora 13.00
Incheiere de sedinta din 29.04.2021T:29.04.2021, ora 12.30, pentru refacerea procedurii de citare şi pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru SC Artpel SRL.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021