P******** M**** - A********
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (4) C.proc.pen. rap. la art. 335 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., stabileşte în sarcina inculpatului PARASCHIV MIHAI-ALEXANDRU (...), pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 83 C.pen., amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Prezenta sentin?ă se comunică, la data rămânerii definitive, Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85. alin. (1) lit. c) – e) se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 404. alin. (3) C.proc.pen. şi art. 83 alin. (4) teza ultimă C.pen., atrage atenţia inculpatul PARASCHIV MIHAI-ALEXANDRU asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecinţa aplicării pedepsei şi executării pedepsei închisorii în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă sau stabilite de lege, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (300 lei din faza de urmărire penală şi 500 lei din faza de cameră preliminară şi judecată). În baza art. 272 alin. (1) si (2) C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu Dumitru Adriana Adriana, în cuantum de 868 lei (pentru faza de judecată), conform delega?iei seria BIf nr. 0032713/2021 se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.02.2022.
Hotarare 78/2022 din 10.02.2022în temeiul art. 391 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., stabile?te pronunţarea hotărârii la data de 10.02.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2022amână cauza în vederea depunerii de înscrisuri în circumstan?iere
Incheiere de sedinta din 21.12.2021amână cauza în vederea emiterii unui mandat de aducere pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 14.12.2021amână cauza în vederea efectuării de verificări cu privire la inculpat
Incheiere de sedinta din 09.11.2021amână cauza în vederea emiterii unui mandat de aducere cu înso?ire efectivă pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 12.10.2021