Dosar 68/112/2021 din 14.01.2021

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 68/112/2021
Data dosar:
14.01.2021
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 9:00

    Complet: C 9lm NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta PNS în contradictoriu cu pârâta SC PV SRL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei reprezentând indemnizaţie pentru concediul medical de care a beneficiat reclamanta în perioada iunie – august 2020, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra sumei de 1387 lei de la data de 15.09.2020 şi până la achitarea acesteia, asupra sumei de 1508 lei de la data de 15.08.2020 şi până la achitarea acesteia, iar asupra sumei de 105 lei de la data de 15.07.2020 şi până la achitarea acesteia. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, ca neîntemeiate. Compensează cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2021.

    Hotarare 762/2021 din 03.11.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2021 la ora 9:00

    Complet: C 9lm NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 3.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021
  • Sedinta din data de 12.10.2021 la ora 11:00

    Complet: C 9lm NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 28.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2021
  • Sedinta din data de 25.08.2021 la ora 11:00

    Complet: C 9lm NCPC
  • Amână cauza

    pentru depunerea unor înscrisuri esenţiale soluţionării litigiului

    Incheiere de sedinta din 25.08.2021
  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 10:00

    Complet: C 9lm NCPC
  • Amână cauza

    Efectuare adresă; luare interogatoriu reclamantei.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 06.04.2021 la ora 12:00

    Complet: C 9lm NCPC
  • Amână cauza

    Termen acordat la cerere.

    Incheiere de sedinta din 06.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD