Q****** P**** S*** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtH***** A******** L****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Q****** P**** S*** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat H***** A******** L****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2733,79 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 02.02.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 4338,09 lei de la data de 28.12.2020 până la data de 01.02.2021 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1033 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 04.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15427/2021 din 04.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021