H******** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia prematurităţii formulării cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamantul H******** I** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** C********. Anulează decizia de respingere a pensionării pentru limită de vârstă nr. R44372 din data de 05.08.2021. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să analizeze îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului, cu valorificarea perioadelor menţionate în carnetul de muncă, între 01.04.1979 şi 01.01.2001. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.12.2021.
Hotarare 4736/2021 din 20.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 20.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2021