H***** I****
InculpatÎn baza art.334 alin.1 Cod pen., cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H***** I**** la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînregistrat. În baza art.335 alin.1 Cod pen., cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H***** I****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art.38 alin.2, art.39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În baza art.91, 92 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Arad şi fixează termen de supraveghere de 3 (trei) ani. În baza art.93 Cod penal impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probaţiune Arad, derulat şi stabilit de acest serviciu. În baza art.93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Consiliul Local al comunei Târnova, jud.Arad sau la Consiliul Local al Oraşului Pâncota, jud.Arad. Atrage atenţia inculpatului asupra art.96 Cod penal, referitor la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse şi asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 21.07.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 84/2021 din 21.07.2021Stabileşte termen pentru pronunţare pentru data de 21.07.2021, ora 12:00. Pronunţată în şedinţa publică din 8.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2021