C****** F***** A********
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. (1) C.proc.pen. admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat C****** F***** A******** de?inut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, la data formulării cererii. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2370/2019/2020 emis de Judecătoria Craiova în baza sentinţei penale nr. 2279/2019. Atrage atenţia condamnatului asupra revocării liberării condi?ionate în cazul în care va comite noi infrac?iuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obliga?iile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 275 alin. (3) din C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. suma de 156,5 lei, reprezentând onorariul redus av. Vătuiu Ramona - apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 807 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 16.08.2021, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mehedinţi şi rămân în sarcina statului. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a petentului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin 3 C.pr.pen. Pronunţată, astăzi, data de 26.08.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Hotarare 1182/2021 din 26.08.2021Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 26.08.2021, iar soluţia se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin .2 C.pr.pen. modificat prin Lg 130/2021. Pronunţată, astăzi, data de 25.08.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 teza finalăC.pr.pen. rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.08.2021Pentru probatoriu, acordă termen la 25.08.2021.
Incheiere de sedinta din 18.08.2021