C******* V***** I****
InculpatÎn baza art. 396 al. 1 şi 2 Cod pr. pen. şi art. 335 al. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod pr. pen., condamnă pe inculpatul Căruceru Ionuţ Vasile, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 396 al. 1 şi 2 Cod pr. pen. şi art. 336 al. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul Căruceru Ionuţ Vasile, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 38 C. pen., constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente. În baza art. 38 C. pen. coroborat cu art. 39, al. 1, lit. b C. pen., contopeşte pedepsele dispuse prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea- 1 an închisoare- la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă parţială fiind de 1 an, 4 luni închisoare. În baza art. 96 alin. 4 Cod pen. revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an, 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 101 din 22.01.2018 a Judecătoriei Dr. Tr. Severin, definitivă prin decizia penală nr. 372/16.03.2018 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 43 alin. 1 Cod pen. adaugă pedeapsa rezultantă parţială stabilită prin prezenta sentinţă- 1 an, 4 luni închisoare- la pedeapsa de 1 an, 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 101 din 22.01.2018 a Judecătoriei Dr. Tr. Severin, definitivă prin decizia penală nr. 372/16.03.2018 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 60 Cod pen. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului, la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 274 al. 1 Cod pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 15.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 506/2022 din 15.04.2022În temeiul art. 391 alin.1 Cod proc. pen. stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii în data de 15.04.2022. Pronunţarea va avea loc prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 16.02.2022, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2022Pentru probatoriu, acordă termen la 16.02.2022.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022Admite cererea de amânare. Termen 26.01.2022.
Incheiere de sedinta din 12.01.2022