R***** V*****
CondamnatÎn temeiul dispoziţiilor art. 166-169 Cod penal, art. 530 şi următoarele Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite cererea de reabilitare formulată de petentul R***** V*****. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului în ceea ce priveşte pedeapsa de 5 ani închisoare şi amenda penală de 400.000 ROL, aplicate prin sentinţa penală nr. 54 din 05.03.1999 a Tribunalului Vaslui, pronunţată în dosarul nr. 3102/1998, definitivă prin decizia penală nr. 140 din 27.04.1999 a Curţii de Apel Iaşi. În baza art. 537 Cod procedură penală dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, să se efectueze cuvenitele menţiuni despre reabilitare pe hotărârile de condamnare şi cuvenitele menţiuni în fişa de cazier judiciar a petentului. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că petentul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Soluţionată în şedinţă publică şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 06.01.2022.
Hotarare 9/2022 din 06.01.2022stabileşte pronunţarea în cauză la data de 06.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.12.2021Pentru formularea de precizări de către condamnati, amână judecarea cauzei la data de 23.12.2021.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021